Se află la 30 de kilometri de Iași, în Comuna Dobrovăț. Denumirea localității este pusă pe seama salutului adresat de Sfântul Ștefan cel Mare unui monah eremit: ”DOBRÂ VECER!”(Bună seara!). După alții denumirea vine de la o pădure tânără ce se găsea aici, căreia i se zicea ”DUMBRĂVĂȚ”. În comună se găsește și ultima ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare, mănăstirea Dobrovăț, care păstrează o parte din pinctura originală, spre marele interes al celor ce caută FRUMOSUL (spiritual, dar și estetic)
sâmbătă, 1 februarie 2014
Sfantul Trifon
luni, 1 februarie 2010 (de pe http://candela-aprinsa.blogspot.ro/2010/02/sfantul-mucenic-trifon-ocrotitorul.html)
Sfântul Mucenic Trifon - ocrotitorul viilor si al livezilor

Sfântul Mucenic Trifon s-a nascut in satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfarsitul secolului al III-lea, regiune care astazi apartine Turciei. Dumnezeu i-a daruit din copilarie darul vindecarii bolnavilor si putere asupra demonilor. Pe cand avea 17 ani, a scos de sub stapanirea diavolului pe fiica imparatului roman Gordian. Dupa sase zile de post si rugaciune, Sfantul Trifon le-a descoperit paganilor existenta diavolului. La porunca sa, diavolul s-a aratat tuturor, in chip de caine negru, avand ochii ca de foc. Prin aceasta minune a atras pe multi pagani la crestinism.
Mai tarziu, in
vremea imparatului Deciu, persecutorul crestinilor, Trifon a fost prins
si supus la multe chinuri: a fost lovit cu batele, a fost ars, i s-au
batut cuie in talpi si dus descult prin oras, pe vreme de iarna. Toate
acestea sfantul le-a indurat cu rabdare. Pentru ca nu va sluji zeilor, a
fost condamnat la taierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu sa
moara inainte de a fi supus la pedeapsa data de imparat. Astfel, cand
soldatii au ridicat sabia sa-i taie capul, sfantul si-a si dat sufletul
in mainile lui Dumnezeu.
Crestinii au luat trupul Sfantului Trifon,
cu intentia de a-l ingropa in Niceea. Insa, sfantul li se va descoperi
si le va cere sa-l duca trupul in satul natal, Lampsac. Mai tarziu,
moastele Sfantului Trifon au fost mutate la Constantinopol si apoi la
Roma.(Luat de pe http://candela-aprinsa.blogspot.ro/2010/02/sfantul-mucenic-trifon-ocrotitorul.html)
luni, 23 septembrie 2013
Cui mai scrii?
Am deschis pagina parohiei si mă gândeam daca să mai scriu ceva, să nu mai scriu..., daca scriu oare pentru cine, cui ma adresez? Interesant acest tip de mandrie a scrisului, potrivit căreia scriu pentru ca toti scriu cate ceva, desi nu toata lumea are neaparat ceva de spus. Imi amintesc de versetul proorocului care pomeneste de „Darul scriitorului ce scrie iscusit!” Acest verset are o sonoritate aparte, chiar atractiva, dar cand ma gandesc la cat se scrie in ziua de azi, la cum se scrie, nu pot sa nu ma intreb: oare cine mai citeste? Sau poate fiecare autor isi are cititorii lui (macar mama si tata etc).
Eu mi-s...
Eu mi-s...
miercuri, 9 ianuarie 2013
Noul an
Am intrat în noul am, cu sperante, poate cu temeri, dar cu sigurantă si cu planuri, mai mult sau mai putin realizabile. Oricum, dupa atâtea sărbători, fiecare cu farmecul si plinătatea ei, păstrez în inima mea o multumire, dar și o oarecare nostalgie. Bucuria colindelor cântate la Nasterea Domnului, atmosfera vibrantă din noaptea trecerii în noul an, emotiile din ziua sfintirii apei la Bobotează, când se face Aghiazma Mare, au un ecou în toți cei ce participă la aceste evenimente. Aceste sărbători sunt o bogație ce împodobesc sufletele. În bunătatea Sa, Dumnezeu dăruiește aceste bucurii tuturor, ca o împlinire pentru cei mai credincioși, o răsplată și binecuvântare, dar atinge și pe cei mai puțin credincioși, mai puțin implicati religios în propria viață, potrivit iubirii Sale fără margini și plină de dăriure.
Ziua Botezului Domnului, a fost prilej de împreună slujire a parintelui Nicolae (Parohia Dobrovăț Ruși), a parintelui stareț Chesarie și a părintelui Mercurie (de la Mănăstirea Dobrovăț) precum și a celui ce notează, de la parohioa Dobrovăț Moldoveni, împreună slujire prilejuită de Sfințirea Mare a Apei. Anul acesta a fost de o fumusețe rară. În fața mesei pentru slujbă au stat crucile de gheață lucrate frumos de gospodarii celor două sate, iar de sus Dumnezeu ne trimitea podoaba cea albă a fulgilor de zăpadă. Crengile de brad, cu verdele lor primeau fulgii, iar gerul ne mușca ușor de degete. Când am cufundat în apă crucile și busuiocul, corul a început a cânta: „În Iordan botezându-te Tu Doamne...” ( http://www.youtube.com/watch?v=W4GGDaemnrs). Tot atunci au rasunat bubuiturile armelor de vânătoare. Fiecare, în felul lui, lăuda pe Dumnezeu, iar Dumnezeu lucra în noi.
A fost cu totul deosebită ziua de șapte ianuarie, închinată Soborului Sf. Ioan Botezătoru, când în mijlocul bisericii, am ținut în mâini un frumos tort dăruit de cei mai apropiati dintre credincioși subsemnatului. Le multumesc!

vineri, 21 decembrie 2012
Ajunul Craciunului
Nasterea Domnului aduce bucurie in fiecare casa si, potrivit traditiilor noastre, inainte de aceasta sarbatoare, se merge cu icoana Nasterii pentru binecuvantare. Prin icoana este adus chipul lui Hristos in familiile noastre, iar preotul este cel ce se face mesager a cerului, vestitor al implinirii proorociilor. „Hristos se naste, slaviti-L!”
Pr Ovidiu Ioan S.
Pr Ovidiu Ioan S.
vineri, 14 decembrie 2012
Postul Craciunului
Ne apropiem de zilele de sarbatoare închinate Nasterii Domnului Iisus.Fiecare se pregăteste într-un fel sau altul pentru aceasta sărbătoare. Cei interesati de trairea unei vieti duhovnicesti mai intense se pregatesc cu post, spovedanie, rugăciune, fapte bune mai multe decât de obicei, pentru a intampina Nasterea Domnului cu pace lăuntrică. Sărbătoarea Nasterii devine asumata si e primită ca un dar duhovnicesc pe care Dumnezeu il face lumii. Noi nu putem trăi tot timpul în prezența tare a vietii duhovicesti, și, de cele mai multe ori, suntem rătăcitori sau căutători ai propriei vieți. Pregătirile pentru sarbători sunt si niște reorientari spre interiorul propriei persoane, reorientare ce se realizează într-o colaborare a voinței personale cu Bunul Dumnezeu. Intrarea în atmosfera festiva a unei sărbători este ca o intrare intr-un locaș al luminii, al înțelegerii, al sensului.
joi, 28 iulie 2011
la cimitir- 28 iulie 2011
La Dobrovăţ este obiceiul împământenit de pe vremea cunoscutului părinte Nicolae Isailă, ca în ziua de hram să se facă rugăciune, ospătarea musafirilor, să fie voie bună și bucurie duhovnicească, fără parastas de pomenire a morților, urmând ca pomenirea celor adormiți să se facă în ziua următoare. De aceea, dacă în ziua de hram satul este plin de lume, copii veniți la părinți, rude, prieteni care se întâlnesc, toți aceștia, cu mic cu mare, sunt prezenți în ziua următoare la cimitirul satului, unde se face slujbă mare, cu sobor, pentru pomenirea celor reposați. Cimitirul devine aproape neîncăpător, iar cinstirea înaintașilor adună la căpătâiul celor dragi, dar plecați din această lume, mulți fii ai satului, veniți din diferite locuri ale lumii.
Imagini de la Hramul Bisericii
Cu mulțumire față de bunul Dumnezeu, îmi plec genunchii inimii și aduc și rugăciune de cerere pentru enoriașii parohiei noastre, atât de iubitori de cele sfinte și cinstitori de Dumnezeu, dar cer Domnului bucurie și har și pentru părinții care au avut bunavoire să participe la sărbătoarea noastră, la rugăciunea de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru sfinții săi. Cinste și laudă pentru Sfântul Pantelimon, ocrotitorul satului și al bisericilor din Dobrovăț Moldoveni, și mulțumire părinților participanți la bucuria noastră (menționăm pe părintele Mihai Opariuc, fost paroh de cinste în acest sat, părintele Ștefan Misarciu, părintele Pătrăuceanu Nicolae, cuviosul părinte Mercurie Lupu, de la mănăstirea ștefaniană din localitate, și bunul nostru prieten, părintele Bogdan Sârbu). Mulțumirea se îndreaptă către toți cei ce s-au implicat în înfrumusețarea zilelor de hram, cu munca sau darurile lor.
hram la parohia noastra
Ca în fiecare an, 27 iulie este ziua când în Dobrovăț vin fiii satului la casele părintești sau la mormintele părinților. Sărbătoarea sfântului mare mucenic și tămăduitor Pantelimon, ziua de hram, este forte importantă pentru locuitorii acestui sat, fiind prilej de revedere, de emoții și bucurii.
La slujba Bisericii au participat, alături de credincioși, părintele Mihai Opariuc, părintele Misărciu Ștefan, părintele Sârbu Bogdan, părintele Pătrăuceanu Nicolae și cuviosul părinte Mercurie Lupu de la Mănăstirea Dobrovăț, cărora le mulțumim pentru rugăciunea făcută prin împreuna slujire.
A doua zi am slujit la cimitirul satului împreună cu părintele Nistor Mihalache (parohia Pahomia) și împreună cu doi frați preoți musafiri, făcând parastas întru pomenirea celor adormiți.
La mulți ani și multe bucurii duhovnicești celor ce au sarbătorit pe Sfântul Pantelimon!

marți, 28 iunie 2011
safintii apostoli Petru si Pavel
Acesti apostoli sunt numiți corifeii apostolilor. Sfântul Petru face parte din ceata celor doisprezece apostoli, era cel mai vârstinc dintre apostoli și eras considerat cel mai înțelept. Deși cel mai vârstnic și cel mai înțelept are parte de o cădere, se leapădă de Hristos, arătând slăbiciunea firii omenești: „Cel ce stă să ia seama să nu cadă!” După lepădare se pocăiește, căci ne spune Evanghelia că „ieșind afară a plâns cu amar”. Hristos îl repune în treapta apostoliei. Petru era căsătorit, dar familia nu a fost o piedică în a-l urma pe Iisus, în a vesti Evanghelia, în a deveni propoveduitor al Învierii și al bucuriei.
Spre deosebire de Petru, Pavel nu face parte din ceata celor doisprezece apostoli, dar devine cel mai mare propoveduitor al Fiului lui Dumnezeu, după convertirea sa pe drumul Damascului. Se numea, după cum se știe, Saul. Era un om învățat și plin de râvnă. Râvna sa îl face să devină prigonitor al Bisericii Creștine. În drumul spre Damasc, mergea să prigonească pe creștini, are parte de vederea luminii dumnezeiești, vedenie ce îl cutremură și în urma căreia devine alt om. Din prigonitor devine mărturisitor. Are parte de botez, de o inițiere în tainele creștinismului, după care ajunge unul dintre marii răspânditori al Evangheliei, făăcător de minuni și cutezător puternic înaintea lui Dumnezeu.
Amândoi apostolii mor la Roma, în timpul prigoanei lui Nero. Moartea fiecăruia dintre ei este o încununare a întregii lor vieți de jertfă și iubire. În anul 67, în ziua de 29 iunie, cei doi sunt martirizați. Sfântul Petru este răstignit cu capul în jos, la cerea lui, deoarece nu se considera vrednic de a muri așa cum a murit Hristos, iar Sfântul Pavel își dă sufletul prin tăierea capului.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)