Cui mai scrii?

            Am deschis pagina parohiei si mă gândeam daca să mai scriu ceva, să nu mai scriu..., daca scriu oare pentru cine, cui ma adresez? Interesant acest tip de mandrie a scrisului, potrivit căreia scriu pentru ca toti scriu cate ceva, desi nu toata lumea are  neaparat ceva de spus. Imi amintesc de versetul proorocului care pomeneste de „Darul  scriitorului ce scrie iscusit!” Acest verset are  o sonoritate aparte, chiar atractiva, dar cand ma gandesc  la cat se scrie in ziua de azi, la cum se scrie, nu pot sa nu ma intreb: oare cine mai citeste? Sau poate fiecare autor isi are cititorii lui (macar mama si tata etc). 
                                                                                   Eu mi-s...


         

Noul an

           Am intrat în noul am, cu sperante, poate cu temeri, dar cu sigurantă si cu planuri, mai mult sau mai putin realizabile. Oricum, dupa atâtea sărbători, fiecare cu farmecul  si plinătatea ei, păstrez în inima mea o multumire, dar și o oarecare nostalgie. Bucuria colindelor cântate la Nasterea Domnului, atmosfera vibrantă din noaptea trecerii în noul an, emotiile din ziua sfintirii apei la Bobotează, când se face Aghiazma Mare, au un ecou în toți cei ce participă la aceste evenimente. Aceste sărbători sunt o bogație ce împodobesc sufletele. În bunătatea Sa, Dumnezeu dăruiește aceste bucurii tuturor, ca o împlinire pentru cei mai credincioși, o răsplată și binecuvântare, dar atinge  și pe cei mai puțin credincioși, mai puțin implicati religios în propria viață, potrivit iubirii Sale  fără margini și plină de dăriure.
           Ziua Botezului Domnului, a fost prilej de împreună slujire a  parintelui Nicolae (Parohia Dobrovăț Ruși), a parintelui stareț Chesarie și a părintelui Mercurie (de la Mănăstirea Dobrovăț) precum și a celui ce notează, de la parohioa Dobrovăț Moldoveni, împreună slujire prilejuită de Sfințirea Mare a Apei. Anul acesta a fost de o fumusețe rară. În fața mesei pentru slujbă au stat crucile de gheață lucrate frumos  de gospodarii  celor două sate, iar de sus Dumnezeu ne trimitea podoaba cea albă a fulgilor de zăpadă. Crengile de brad, cu verdele lor primeau fulgii, iar gerul ne mușca ușor de degete. Când am cufundat în apă crucile și busuiocul, corul a început a cânta: „În Iordan botezându-te Tu Doamne...” ( http://www.youtube.com/watch?v=W4GGDaemnrs). Tot atunci au rasunat  bubuiturile armelor de vânătoare. Fiecare, în felul lui, lăuda pe Dumnezeu, iar Dumnezeu lucra în noi.
      A fost cu totul deosebită  ziua de  șapte ianuarie, închinată Soborului Sf. Ioan Botezătoru, când în mijlocul bisericii, am ținut în mâini un frumos tort dăruit de cei mai apropiati dintre credincioși subsemnatului.  Le multumesc!