Acesti apostoli sunt numiți corifeii apostolilor. Sfântul Petru face parte din ceata celor doisprezece apostoli, era cel mai vârstinc dintre apostoli și eras considerat cel mai înțelept. Deși cel mai vârstnic și cel mai înțelept are parte de o cădere, se leapădă de Hristos, arătând slăbiciunea firii omenești: „Cel ce stă să ia seama să nu cadă!” După lepădare se pocăiește, căci ne spune Evanghelia că „ieșind afară a plâns cu amar”. Hristos îl repune în treapta apostoliei. Petru era căsătorit, dar familia nu a fost o piedică în a-l urma pe Iisus, în a vesti Evanghelia, în a deveni propoveduitor al Învierii și al bucuriei.
Spre deosebire de Petru, Pavel nu face parte din ceata celor doisprezece apostoli, dar devine cel mai mare propoveduitor al Fiului lui Dumnezeu, după convertirea sa pe drumul Damascului. Se numea, după cum se știe, Saul. Era un om învățat și plin de râvnă. Râvna sa îl face să devină prigonitor al Bisericii Creștine. În drumul spre Damasc, mergea să prigonească pe creștini, are parte de vederea luminii dumnezeiești, vedenie ce îl cutremură și în urma căreia devine alt om. Din prigonitor devine mărturisitor. Are parte de botez, de o inițiere în tainele creștinismului, după care ajunge unul dintre marii răspânditori al Evangheliei, făăcător de minuni și cutezător puternic înaintea lui Dumnezeu.
Amândoi apostolii mor la Roma, în timpul prigoanei lui Nero. Moartea fiecăruia dintre ei este o încununare a întregii lor vieți de jertfă și iubire. În anul 67, în ziua de 29 iunie, cei doi sunt martirizați. Sfântul Petru este răstignit cu capul în jos, la cerea lui, deoarece nu se considera vrednic de a muri așa cum a murit Hristos, iar Sfântul Pavel își dă sufletul prin tăierea capului.
